Încrederea în educaţie
Don Bosco în munca sa cu tinerii a fost susţinut de o singură idee: “Educaţia poate schimba istoria!”, iar viaţa şi-a trăit-o pentru acest ideal. Despre educator scria: “Este o persoană consacrată binelui elevilor săi şi de aceea trebuie să fie gata să înfrunte orice neplăcere sau supărare pentru a-şi atinge scopul – educaţia civilă, morală şi profesională a elevilor săi. Educaţia constituie acel proces de lungă durată a cărui finalitate este formarea de “buni creştini şi cetăţeni oneşti”. Nu se educă încarcerând libertatea, ci ajutându-l pe tânăr să o folosească bine, iar pentru aceasta e nevoie de:

- competenţă educativă
- iubire pentru viaţa profundă
- privire pozitivă asupra propriei persoane şi asupra celorlalţi
- pasiune pentru tineri
Adevărata prevenire
Astăzi, acest cuvânt face deja parte din mentalitatea socială şi practicile obişnuite. “Mai bine să previi, decât să vindeci.” spune o zicală înţeleaptă. În termeni educativi înseamnă să eviţi ca tânărul să trăiască acele experienţe negative care-i pot compromite serios creşterea, oferirea instrumentelor pentru a înfrunta, într-o formă autonomă viaţa cu toate dificultăţile şi contradicţiile ei, crearea unui ambient în care valorile ce se doresc a fi transmise să fie văzute şi comunicate prin exemplu. Există şi un al doilea sens legat de termenul de “prevenire”: nu e necesară doar prevenirea răului (evitând într-un anume fel efectele devastatoare în educaţie), dar şi prevenirea binelui, determinându-l să apară în urma unui traseu pe deferite niveluri:

- recunoaşterea unei energii suficiente în sine şi în tânăr, capabilă de a-l conduce spre autonomie (optimism);
- retrezirea voinţei de a merge, de a construi, dând întâi de toate, exemplu;
- ajutarea tânărului să devină conştient de calităţile sale positive şi să ofere, cu timpul, posibilităţi concrete în care acestea pot exploda de potenţialitatea lor.

Importanţa iubirii în educaţie
“Se educă doar în măsura în care se iubeşte”, spun în ziua de azi mulţi pedagogi. Don Bosco afirmase: “Educaţia este o chestiune care ţine de inimă”, “Practicarea acestui Sistem se bazează pe cuvintele Sf. Paul, care zice: Dragostea e binevoitoare şi răbdătoare; ea toate le suferă, toate le speră şi toate le îndură” iar Don Bosco e convins că doar Dumnezeu ne poate învăţa arta de a iubi şi de a educa asemenea Lui. De aici şi importanţa religioasă în Sistemul său preventiv.

A educa înseamnă a dori adevăratul bine al tânărului, iar primul pas este acela de a ţi-l face prieten, “cucerindu-i sufletul”. Într-o scrisoare renumită a lui Don Bosco, scrisă salezienilor din Roma în 1884, citim: “Nu e suficient să iubeşti tinerii, e necesar ca ei să-şi dea seama că sunt iubiţi". Pentru prima dată primise, în urma cu mulţi ani, în vis, un sfat preţios: “Nu cu pumnii, ci cu blândeţe şi bunătate va trebui să câştigi inimile tinerilor!” Este vorba de o iubire care ştie să se consacre: educatorul e “consacrat total binelui elevilor săi”, deci capabil de a le da totul, chiar şi viaţa.

Concluzie
Actualitatea acestui stil pedagogic, care se referă la Don Bosco, este privită de toată lumea, părând chiar mai necesar decât a fost în urmă cu un secol. Educaţia este o operă obositoare, de lungă durată, în care alternează succesele şi eşecurile; nu are reţete prestabilite pentru că are de-a face cu unicitatea fiecărei persoane. Se bazează pe convingerea că binele, prezent în fiecare, este o valoare importantă pentru care se merită oboseala de “a-şi da viaţa”.