sâmbătă, 23 octombrie 2010



Încrederea în educaţie
Don Bosco în munca sa cu tinerii a fost susţinut de o singură idee: “Educaţia poate schimba istoria!”, iar viaţa şi-a trăit-o pentru acest ideal. Despre educator scria: “Este o persoană consacrată binelui elevilor săi şi de aceea trebuie să fie gata să înfrunte orice neplăcere sau supărare pentru a-şi atinge scopul – educaţia civilă, morală şi profesională a elevilor săi. Educaţia constituie acel proces de lungă durată a cărui finalitate este formarea de “buni creştini şi cetăţeni oneşti”. Nu se educă încarcerând libertatea, ci ajutându-l pe tânăr să o folosească bine, iar pentru aceasta e nevoie de:

- competenţă educativă
- iubire pentru viaţa profundă
- privire pozitivă asupra propriei persoane şi asupra celorlalţi
- pasiune pentru tineri
Adevărata prevenire
Astăzi, acest cuvânt face deja parte din mentalitatea socială şi practicile obişnuite. “Mai bine să previi, decât să vindeci.” spune o zicală înţeleaptă. În termeni educativi înseamnă să eviţi ca tânărul să trăiască acele experienţe negative care-i pot compromite serios creşterea, oferirea instrumentelor pentru a înfrunta, într-o formă autonomă viaţa cu toate dificultăţile şi contradicţiile ei, crearea unui ambient în care valorile ce se doresc a fi transmise să fie văzute şi comunicate prin exemplu. Există şi un al doilea sens legat de termenul de “prevenire”: nu e necesară doar prevenirea răului (evitând într-un anume fel efectele devastatoare în educaţie), dar şi prevenirea binelui, determinându-l să apară în urma unui traseu pe deferite niveluri:

- recunoaşterea unei energii suficiente în sine şi în tânăr, capabilă de a-l conduce spre autonomie (optimism);
- retrezirea voinţei de a merge, de a construi, dând întâi de toate, exemplu;
- ajutarea tânărului să devină conştient de calităţile sale positive şi să ofere, cu timpul, posibilităţi concrete în care acestea pot exploda de potenţialitatea lor.


Importanţa iubirii în educaţie
“Se educă doar în măsura în care se iubeşte”, spun în ziua de azi mulţi pedagogi. Don Bosco afirmase: “Educaţia este o chestiune care ţine de inimă”, “Practicarea acestui Sistem se bazează pe cuvintele Sf. Paul, care zice: Dragostea e binevoitoare şi răbdătoare; ea toate le suferă, toate le speră şi toate le îndură” iar Don Bosco e convins că doar Dumnezeu ne poate învăţa arta de a iubi şi de a educa asemenea Lui. De aici şi importanţa religioasă în Sistemul său preventiv.

A educa înseamnă a dori adevăratul bine al tânărului, iar primul pas este acela de a ţi-l face prieten, “cucerindu-i sufletul”. Într-o scrisoare renumită a lui Don Bosco, scrisă salezienilor din Roma în 1884, citim: “Nu e suficient să iubeşti tinerii, e necesar ca ei să-şi dea seama că sunt iubiţi". Pentru prima dată primise, în urma cu mulţi ani, în vis, un sfat preţios: “Nu cu pumnii, ci cu blândeţe şi bunătate va trebui să câştigi inimile tinerilor!” Este vorba de o iubire care ştie să se consacre: educatorul e “consacrat total binelui elevilor săi”, deci capabil de a le da totul, chiar şi viaţa.

Concluzie
Actualitatea acestui stil pedagogic, care se referă la Don Bosco, este privită de toată lumea, părând chiar mai necesar decât a fost în urmă cu un secol. Educaţia este o operă obositoare, de lungă durată, în care alternează succesele şi eşecurile; nu are reţete prestabilite pentru că are de-a face cu unicitatea fiecărei persoane. Se bazează pe convingerea că binele, prezent în fiecare, este o valoare importantă pentru care se merită oboseala de “a-şi da viaţa”.

Pedagogia lui Don Bosco



Ioan Bosco, Sf. (Giovanni Bosco), cunoscut mai ales sub numele de Don Bosco (n. 16 august

1815, Castelnuovo, în apropiere de Torino; d. 31 ianuarie 1888, Torino) a fost un preot și educator romano-catolic italian, care a folosit metode educative bazate pe dragoste în loc de metodele punitive. Și-a plasat lucrarea sub protecția Sfântului Francisc de Sales și i-a asigurat continuitatea fondând Societatea Saleziană. El este unicul sfânt care a fost denumit "Părintele și învățătorul tineretului".

Don Bosco a fost mai întâi de toate un om al acţiunii. Colaboratorii săi au insistat ani mulţi să aştearnă în scris ideile sale pedagogice.

În 1877, fără tra

gere de inimă, Don Bosco a scris 7 pagini cu titlul de “Sistemul Preventiv în educarea tineretului”. Misiunea sa se derulează în centrul a cea ce a fost numit “secolul pedagogic”:, totuşi, faima şi metodele sale au depaşit tradiţiile confesionale şi naţionale, fiind assimilate cu simpatie şi de mediile necrştine din întreaga lume. E foarte probabil ca factorii determinanţi ai vâstei rezonante să fie modernitatea sistemului care adună tot cea ce pozitivismul oferă culturii şi civilizaţiei oricărui context ambiental, umanitatea, care respinge tot ce este rigid şi legat de viziuni reduse şi m

ioape. Dar frumuseţea acestui Sistem pare legată de unele elemente caracteristice pe care azi le găsim răspândite în diferite sisteme

educative, dar c

are în timpul lui Don Bosco constituiau nişte inovaţii.

Totul pentru tânăr
Pedagogia lui Don Bosco îl priveşte pe tânăr în integritatea lui. Sunt importante momentele de joacă şi de distracţie (în casele saleziene nu poate lipsi sportul, recreaţia zgomotoasă); sunt de asemenea importante preocupările tinerilor pentru teatru, muzică, animaţie…

“Iubiţi lucrurile pe care le iubesc tinerii” le repeta educatorilor săi. Tânărului i se oferă posibilitatea de a studia, de a învaţa o meserie cu care să-şi câştige existenţa şi să fie un “cetăţean onest” în lume. Don Bosco ţinea mult la “salvarea sufletelor” tinerilor pe care-i întâlnea: îi educa în spiritul creştin oferindu-le religia pentru o bucurie deplină deoarece – spunea el - “vă aştept pe toţi în Paradis”. Sintetiza totul în trei cuvinte: sănătate, ştiinţă, bunătate, care pot fi descrise astfel: interesele umane, culturale şi spirituale ce convieţuiesc în mod armonios în perioada tinereţii. “Nu am cunoscut niciodată vreun tânar care să nu aibă ceva pozitiv în interiorul său; întâlnind un obstacol, am obţinut în urma depaşirii lui mult mai mult decât cea ce doream”.

Don Bosco îl privea pe tânăr cu simpatie: “Ajunge să fiţi tineri pentru ca eu să vă iubesc”. În felul acesta se creează, între educator şi cel educat, un canal comunicativ care va permite, cu timpul, transmiterea valorilor. Este vorba de un optimism realist care ţine cont de părţile pozitive prezente în fiecare tânăr, care acţionează în mod educativ pentru a crea o personalitate armonioasă (capabilă să acumuleze valorile vieţii), dar care ştie şi să ia atitudine în faţa elementelor corupte, provenite din inima fiecăruia şi datorate influenţelor educaţiei primite şi societăţii. Raţiunea Sistemului său este aceea de a se încrede în forţele pozitive prezente în fiecare persoană, educaţia având sarcina de a le face să crească şi să se maturizeze.